Este din ce în ce mai trist să constat că munca şi nevoia de bani pentru necesităţiile cotidiene ne îndepărtează tot mai mult de rădăcini – părinţi, fraţi, surori, casă … Ne înstrăinăm de cei dragi pentru că ne constrânge societatea în care trăim şi care nu vrea să lase lumea să trăiască în linişte. Suntem adesea nevoiţi să căutăm departe un rost al nostru, un viitor.
O fi bine, o fi rău, nimeni nu poate ştii cu adevărat. Oricum faptul că există persoane care doresc cu orice preţ “să fugă de acasă”, “să se realizeze” în marile oraşe în care au avut privilegiul să facă nişte studii, nu poate decât să însemne că fug de dorul de casă, că se sperie de tot ce înseamnă dorinţa de a-i revedea pe cei dragi, că se sperie de prea-puţinul timp rămas…
Eu una, îmi doresc să ajung cât mai repede acasă!

